Claudia Mioara Talpeanu
Psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania
Competente in domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei integrative, hipnoza clinica, consiliere psihologica, psihopedagogie speciala si logopediei
Afla mai multeCea mai mare rasplata este zambetul clientilor mei si gandul ca i-am putut ajuta
Drumul meu as putea spune ca, este un drum de iarna plin de zapada, uneori aleg sania, alteori aleg sa merg pe langa sanie... Dna Claudia, in viata mea a venit precum un indrumator.
Din prima intalnire am plecat cu gandul sa nu uit ceva din ce am discutat... increderea in mine era sub nivelul marii asa ca nu stiam cum sa fac si ce reguli am nevoie pentru a ieși sa respir..
Dupa prima sedinta am invatat sa ma relaxez seara inainte de culcare pentru a putea sa ma adorm (de 9 ani nu dormeam singura in casa de frica).. ceea ce a urmat a fost si mai suprizator.. am invatat ca, viata mea este despre mine si dupa despre cei din jurul meu... am inceput sa vad lucrurile diferit si fara sa realizez m-am pregatit sa imi dau demisia de la job (imi doream sa imi dau demisia cu un an inainte sa o cunosc pe dna Claudia).
Cele mai importante lucruri pe care le-am invatat de la ea sunt: sa am rabdare cu mine si sa ma uit in oglinda sufletului meu.. si sa primesc imaginea in asamblu...
Otilia
Din prima intalnire am plecat cu gandul sa nu uit ceva din ce am discutat... increderea in mine era sub nivelul marii asa ca nu stiam cum sa fac si ce reguli am nevoie pentru a ieși sa respir..
Dupa prima sedinta am invatat sa ma relaxez seara inainte de culcare pentru a putea sa ma adorm (de 9 ani nu dormeam singura in casa de frica).. ceea ce a urmat a fost si mai suprizator.. am invatat ca, viata mea este despre mine si dupa despre cei din jurul meu... am inceput sa vad lucrurile diferit si fara sa realizez m-am pregatit sa imi dau demisia de la job (imi doream sa imi dau demisia cu un an inainte sa o cunosc pe dna Claudia).
Cele mai importante lucruri pe care le-am invatat de la ea sunt: sa am rabdare cu mine si sa ma uit in oglinda sufletului meu.. si sa primesc imaginea in asamblu...
Otilia
Calatoria mea alaturi de Claudia, a inceput, ca pentru multi dintre cei care ajung in terapie, intr-un moment de intuneric total. Debusolata, lipsita de aproape orice urma de placere de a trai, chinuita de anxietate si atacuri de panica, am intrat timid pentru prima data in cabinet. Am simtit mai intai mirosul, era un miros de liniste, de copilarie, de vacanta de vara petrecuta la bunici. Apoi am simtit energia, sentimentul de pace, de loc in care sunt in siguranta. A decurs foarte lin totul, inca de la prima sedinta. Am simtit sa ma deschid cu totul, asa cum nu o facusem nici macar eu cu mine, vreodata. Eficienta terapiei am simtit-o de la o saptamana la cealalta, in masura in care incepeam sa invat tehnicile si procesele de gandire necesare pentru a merge inainte, de mana cu fricile mele. Dupa iesirea din acea etapa, am continuat cu procesul de dezvoltare personala, introspectie, vindecarea copilului din mine, iertare si acceptare, curatare si descoperirea adevaratei forte interioare. Am invatat sa ma iubesc cu adevarat si am descoperit o mare forta in vulnerabilitatea mea, am inceput sa traiesc cu adevarat autentic, si toate acestea au inceput sa se manifeste zi de zi in viata mea. Iti multumesc, Claudia, ca mi-ai fost ghid in toata experienta aceasta de autocunoastere si iubire de sine!
Experienta mea la terapie
Prima zi in care am venit la terapie a fost terifianta. Mintea imi era incetosata, preocupata cu fel de fel de ganduri si ingrijorari care se imbinau, formand astfel o gaura neagra in mintea mea, care era infometata mereu, si cerea din ce in ce mai multe ganduri, energie, emotii si vitalitate. Deoarece niciodata nu-si putea astampara foametea, aceasta crestea, dorind sa ia mai mult si mai mult, pana cand inlocuia intreaga mea fiinta.
Odata ce luasem loc pe canapeaua comfortabila a cabinetului si o observam pe doamna ce sedea pe scaunul din fata mea, am inceput sa simt un oarecare comfort. Partial din cauza faptului ca am mai vazut-o pe ea acum multi ani in urma, dar si din cauza ca mi se implinise unul dintre cele mai arzatoare vise: acela de a avea o sansa sa primesc ajutor, si sa mi se zica ce anume este gresit cu fiinta mea, astfel incat trupul meu era amortit si molatic, neinsufletit de pasiunea si speranta pe care o vedeam in cei din jurul meu.
Cand am inceput a-i vorbi, glasul meu era stins, sfios. Venisem pentru o problema deosebit de intima, si aveam o teama si mai deosebita ca ea s-ar putea sa creada ca problema mea este doar in mintea mea si nu este ceva care conteaza, sau ca avea sa ma considere o ciudata pentru faptul ca necazul meu putea sa para destul de neobisnuit.
Dar, spre surprinderea mea, ea nu si-a ferit privirea fata de mine odata ce i-am impartasit ce ma durea. Dimpotriva, ea era dispusa sa ma asculte in continuare, si era deschisa fata de subiect, fara sa ma judece sau sa ma critice. Inca din primele sedinte, ea imi explica despre cauzele biologice si psihologice ale comportamentelor mele, iar totul a inceput sa prinda un sens. De la mecanisme de aparare deficitare pana la angoase si atacuri de panica, am descoperit ca aceste comportamente nu erau chiar atat de neobisnuite si au fost necesare supravietuirii mele intr-o perioada grea din trecutul meu, sau au reprezentat o consecinta directa a mai multor intamplari, pe care nu am realizat ca au avut un impact atat de semnificativ asupra psihicului meu.
Dar, desigur, recuperarea de la traume si vindecarea unor rani nu este niciodata usoara. Pe parcursul calatoriei mele spre o stare de liniste si pace interioara, am trecut prin multe obstacole: psihosomatizarea starilor mele psihice, perioade grele si intoarceri la vechile mele obiceiuri. Dar chiar si cu aceste impasuri in calea mea, acestea nu au oprit progresul meu spre autocunoasterea mea si spre a reusi sa imi gasesc linistea interioara, chiar si daca nu dura mult timp. In prezent, a trecut mai bine de un an de cand am mers pentru prima data in cabinetul de psihoterapie. Chiar daca nu m-am recuperat complet si in continuare am tendinta de a ma incurca in vechile mele obiceiuri si comportamente distructive, macar acum am fost invatata cum pot sa le fac fata mai bine, astfel incat efectul lor asupra mea sa fie diminuat iar viata mea sa fie ceva mai usoara.
Pentru persoanele care citesc aceste randuri, as dori sa va spun ca nu este cu nimic gresit sa cereti ajutor in cazul in care simtiti ca aveti nevoie de asa ceva. Nu este cu nimic rusinos sa te duci la un psiholog, pentru motive de autocunoastere, rezolvarea unei probleme personale, sau pur si simplu pentru suport emotional si psihic in vremuri grele alaturi de multe alte motive. Personal, as recomanda psihologul meu, dar daca simtiti ca nu rezonati cu stilul ei sau cunoasteti pe altcineva pe care stiti ca v-ar fi de ajutor, este foarte bine si asa.
Sper ca relatarea propiei mele experiente cu terapia psihologica v-a fost de ajutor, oricat de putin.
Cu drag, Oana D.
Prima zi in care am venit la terapie a fost terifianta. Mintea imi era incetosata, preocupata cu fel de fel de ganduri si ingrijorari care se imbinau, formand astfel o gaura neagra in mintea mea, care era infometata mereu, si cerea din ce in ce mai multe ganduri, energie, emotii si vitalitate. Deoarece niciodata nu-si putea astampara foametea, aceasta crestea, dorind sa ia mai mult si mai mult, pana cand inlocuia intreaga mea fiinta.
Odata ce luasem loc pe canapeaua comfortabila a cabinetului si o observam pe doamna ce sedea pe scaunul din fata mea, am inceput sa simt un oarecare comfort. Partial din cauza faptului ca am mai vazut-o pe ea acum multi ani in urma, dar si din cauza ca mi se implinise unul dintre cele mai arzatoare vise: acela de a avea o sansa sa primesc ajutor, si sa mi se zica ce anume este gresit cu fiinta mea, astfel incat trupul meu era amortit si molatic, neinsufletit de pasiunea si speranta pe care o vedeam in cei din jurul meu.
Cand am inceput a-i vorbi, glasul meu era stins, sfios. Venisem pentru o problema deosebit de intima, si aveam o teama si mai deosebita ca ea s-ar putea sa creada ca problema mea este doar in mintea mea si nu este ceva care conteaza, sau ca avea sa ma considere o ciudata pentru faptul ca necazul meu putea sa para destul de neobisnuit.
Dar, spre surprinderea mea, ea nu si-a ferit privirea fata de mine odata ce i-am impartasit ce ma durea. Dimpotriva, ea era dispusa sa ma asculte in continuare, si era deschisa fata de subiect, fara sa ma judece sau sa ma critice. Inca din primele sedinte, ea imi explica despre cauzele biologice si psihologice ale comportamentelor mele, iar totul a inceput sa prinda un sens. De la mecanisme de aparare deficitare pana la angoase si atacuri de panica, am descoperit ca aceste comportamente nu erau chiar atat de neobisnuite si au fost necesare supravietuirii mele intr-o perioada grea din trecutul meu, sau au reprezentat o consecinta directa a mai multor intamplari, pe care nu am realizat ca au avut un impact atat de semnificativ asupra psihicului meu.
Dar, desigur, recuperarea de la traume si vindecarea unor rani nu este niciodata usoara. Pe parcursul calatoriei mele spre o stare de liniste si pace interioara, am trecut prin multe obstacole: psihosomatizarea starilor mele psihice, perioade grele si intoarceri la vechile mele obiceiuri. Dar chiar si cu aceste impasuri in calea mea, acestea nu au oprit progresul meu spre autocunoasterea mea si spre a reusi sa imi gasesc linistea interioara, chiar si daca nu dura mult timp. In prezent, a trecut mai bine de un an de cand am mers pentru prima data in cabinetul de psihoterapie. Chiar daca nu m-am recuperat complet si in continuare am tendinta de a ma incurca in vechile mele obiceiuri si comportamente distructive, macar acum am fost invatata cum pot sa le fac fata mai bine, astfel incat efectul lor asupra mea sa fie diminuat iar viata mea sa fie ceva mai usoara.
Pentru persoanele care citesc aceste randuri, as dori sa va spun ca nu este cu nimic gresit sa cereti ajutor in cazul in care simtiti ca aveti nevoie de asa ceva. Nu este cu nimic rusinos sa te duci la un psiholog, pentru motive de autocunoastere, rezolvarea unei probleme personale, sau pur si simplu pentru suport emotional si psihic in vremuri grele alaturi de multe alte motive. Personal, as recomanda psihologul meu, dar daca simtiti ca nu rezonati cu stilul ei sau cunoasteti pe altcineva pe care stiti ca v-ar fi de ajutor, este foarte bine si asa.
Sper ca relatarea propiei mele experiente cu terapia psihologica v-a fost de ajutor, oricat de putin.
Cu drag, Oana D.