Alienarea parentală reprezintă o formă distinctă de abuz emoțional
Sindromul alienării parentale (Parental Alienation Syndrome – PAS) descris de către Gardner in 1985. Desi nu a fost încă introdus in DSM (Manual de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale), PAS a fost acceptat de multi profesioniști iar existența acestui fenomen nu este pusă la îndoială.
Sindromul alienării parentale este definit de R. Gardner
ca find o tulburare ce apare in principal in contextul disputei părinților asupra stabilirii custodiei unui copil si se manifestă ca o campanie nejustificată de denigrare, in fata copilului, a unui părinte de catre celălalt.
Cu alte cuvinte, unul dintre părinți realizează o “Spălare a creierului” copilului, o îndoctrinare,“Vorbește de rău” celălalt părinte in fata copilului, efectul find un adevărat abuz emoțional asupra acestuia.
Ca urmare a acestei forme de abuz emoțional copilul ajunge sa fie privat de o relație afectuoasă cu unul dintre părinții săi.
Cand alienarea parentală este abuz emotional?
Sindromul alienării parentale este abuz emotional in următoarele cazuri:
- părintele condiționează copilul, ii oferă ingrijire in functie de comportamentul pe care il pretinde;
- parintele retrage afectiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare;
- părintele are așteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la campania de denigrare contra unui părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
- copilul este responsabilizat prematur; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzatii de abuz;
- copilul este supra-protejat, e făcut să creadă că orice contact cu părintele este periculos; astfel i se creează anxietate si se accentueaza dependenta acestuia de parintele alienator.
Alienarea parentala: simptome primare
Simptome primare ale sindromului de alienare parentala sunt urmatoarele:
- campania de denigrare; explicatiile vagi, absurde despre motivele denigrării;
- lipsa de ambivalentă;
- fenomenul de “gânditor independent”;
- suportul oferit părintelui alienator in conflict;
- lipsa sentimentelor de culpă pentru denigrarea si indepărtarea unui părinte;
- prezentarea unor scenarii prelate de la părintele alienator;
- animozitatea fată de prietenii si familia extinsă a părintelui instrainat.
Alienarea parentală este definita de către Dr. Douglas Darnall astfel :
Orice constelatie de comportamente, constiente sau inconstiente, care ar putea evoca o perturbare a relatiei dintre copil si părintele care nu detine custodia sa.
Accentul este pus pe spălarea creierului (brainwashing), alienarea find un proces reciproc in care ambii părinti sunt prinsi.
Experți in psihiatria copilului evidențiază ca principala caracteristică a Tulburarii de alienare parentală ca fiind situatia in care părintii sunt angajati intr-un divort cu grad inalt de conflict care creează in copil o aliantă cu unul dintre părinti (părintele preferat) si respinge relatia cu celălalt părinte (părintele instrăinat) fară a avea o justificare legitima.
Simptomul principal pentru alienarea parentala este rezistenta sau refuzul copilului de a avea contact cu părintele instrăinat (Criteriul A).
Comportamentul copilului include o campanie persistentă de denigrare a părintelui înstrăinat cât si lipsa sau absurditatea raționamentului pentru care acesta este respins (Criteriul B).
Alienarea parentala: Semne Clinice
Următoarele semne clinice pentru alienarea parentala apar frecvent in cadrul acestei tulburări, mai ales atunci când aceasta atinge un nivel moderat sau sever (Criteriul C):
- Lipa de ambivalentă – se referă la convingerea copilului că părintele instrainat este întru totul rău, iar parintele preferat este întru totul bun;
- Fenomenul “liber-cugetător” – copilul consideră că decizia de a respinge părintele ii aparține in totalitate si că nu este influențat de catre părintele preferat;
- Sprijinul necondiționat – copilul ia automat partea părintelui preferat in cazul unui dezacord;
- Copilul poate prezenta o desconsiderare pentru sentimentele părintelui instrainat si o lipsă a sentimentului de vinovătie fată de acesta;
- Copilul poate expune scenarii prelate de la părintele preferat, identice cu cele declarate de acesta;
- Animozitatea copilului fată de părintele instrainat se poate extinde si la familia acestuia.
Diagnosticul de Tulburare de alienare parentală nu se stabileste atunci când refuzul copilului de a avea contact cu părintele respins este justificat, de exemplu in cazul in care copilul a fost neglijat sau abuzat de acel părinte