Agilitatea instinctuala a lupoaicei si sufletul de femeie

Aleg sa ma adresez astazi femeilor care si-au lasat risipite visele de-a lungul drumului.
Asemeni lor am fost si eu si inca mai sunt uneori. Si cum delicatetea sufletului poate fi exprimata cel mai suav prin intermediul povestilor va invit in continuare sa patrundem impreuna, mai departe de cuvinte, in sensul profund al urmatoarei povesti.

Geana lupului

De nu mergi in padure,
nimic, niciodata nu se va intampla
si nu va incepe niciodata viata ta.

– Nu te duce in padure, nu te duce! spusera ei.
– Si, de ce ma rog? intreaba ea. De ce sa nu merg in seara asta in padure?
– Acolo traieste un lup mare, care mananca oameni ca tine. Nu te duce in padure! Nu te duce! Vorbim serios.
Dar, bineinteles, ea s-a dus… Si, desigur, in padure s-a intalnit cu lupul, asa cum i-au zis.

– Ai vazut? Si doar ti-am spus!… ii strigara toti intr-un glas.
– Bine, dar e viata mea, cretinilor! nu o poveste, replica ea. Trebuie sa ma intalnesc cu lupul. Altfel, niciodata nu va putea sa inceapa viata mea.

Insa lupul pe care ea l-a intalnit cazuse intr-o capcana. Isi prinsese laba intr-o cursa.

– Ajuta-ma, ajuta-ma!… Auuu, auu, auu!… se tanguia lupul. Ajuta-ma, te rog, ajuta-ma, si te voi rasplati cum se cuvine, mai zise el, caci asa fac lupii in astfel de povesti.
– De unde stiu eu ca n-o sa-mi faci nici un rau? intreba ea, pentru ca asta era datoria ei: sa puna intrebari. De unde stiu ca n-o sa ma mananci si ca n-or sa mai ramana din mine decat oasele?
– Ce intrebare fara rost… Trebuie sa ma crezi pe cuvant! Si lupul incepu iarasi sa urle si sa se vaiete:

Auuu, auu, auu!
Doar o singura intrebare
merita sa fie pusa, fata buna.
Uuuuundeee
eeeeeeeee
suuufleeetuuuul…?

– Bine, lupule, fie! Uite!… si deschide capcana. Lupul isi trase laba, iar ea o obloji cu ierburi de leac.
– Multumesc, fata buna! Multumesc! grai lupul rasufland usurat.

Cum ea citise insa cam prea multe povesti din acelea pe care n-ar fi trebuit sa le citeasca, ii striga:

– Si acum, hai omoara-ma, sa ispravim o data! Dar nu s-a intamplat asa.

Lupul a intins laba si a pus-o pe umarul ei:

– Eu sunt un lup din alt timp, din alt loc… zise el. Isi smulse apoi o geana si-i spuse: Ia geana asta. Foloseste-o si o sa fii inteleapta. De azi inainte o sa stii cine-i bun si cine-i rau.

Priveste prin ochii mei si o sa vezi limpede.

Mi-ai salvat viata
si, drept rasplata,
am sa te fac sa traiesti
cum niciodata pana acum nu ai trait
Aminteste-ti, fata buna,
doar o singura intrebare
merita sa fie pusa:
Uuuuuundeee
eeeeeeeeee
suuufleeetuuuul…?

Si fata se intoarce in sat,
fericita ca scapase cu viata.
Iar acum, cand ei ii spuneau
“Ramai aici si fii nevasta mea”
sau “Fa ce-ti spun eu”
sau “Spune ce vreau eu sa spui
si, mai ales, sa n-ai nici o parere”,
ducea geana lupului la ochi
si vedea prin ea
adevaratele lor ganduri,
pe care inainte nu le vazuse.
Atunci cand macelarul puse carnea pe cantar, vazu ca o cantarise impreuna cu degetul lui.
Iar cand iubitul sau ii spuse,
“Eu sunt omul ideal pentru tine”,
vazu ca nu era chiar asa.
Si astfel se salva,
nu chiar de toate nenorocirile,
dar de mare parte din ele.

Si asta nu-i tot. Nu numai ca putea sa vada viclenia si cruzimea, dar inima ei deveni infinit mai mare, caci se uita la fiecare si-l cantarea gratie darului lupului pe care-l salvase ea.

Si-i vazu pe cei cu adevarat buni
si de ei se aproppie;
isi gasi barbatul inimii sale
si langa el ramase toata viata;
ii deosebi pe cei curajosi
si merse spre ei;
ii recunoscu pe cei loiali
si se alatura lor;
vazu dedesubtul furiei neintelegerea
si se grabi s-o risipeasca;
vazu iubirea in ochii celor timizi
si le-ntinse mana;
vazu suferinta pe buzele inclestate
si incerca sa le smulga un zambet;
vazu nevoile celui tacut
si vorbi in numele lui;
vazu credinta licarind in sufletul femeii
care spunea ca nu mai crede in nimic,
si o reaprinse de la flacara credintei ei.
Vazu totul
prin geana lupului,
tot ce era adevar
si tot ce era minciuna,
tot ce imbogatea viata,
si tot ce imputina viata,
tot ce se putea vedea
doar prin ochii
celui ce cantareste inima cu inima,
nu doar cu mintea.

A inteles atunci cat de adevarate erau vorbele acelea care spuneau ca lupul ar fi cea mai inteleapta fiinta.
Ascultati atent, si-o sa va vedeti ca lupul, cand urla, pune intotdeauna intrebarea cea mai importanta. Nu unde va gasi hrana, nu unde va da urmatoarea lupta, nici unde va fi urmatorul dans,

ci intrebarea cea mai importanta,
pentru a patrunde miezul lucrurilor si a cantari valoarea a tot ce-i viu,
Uuuuundeee
eeeeeeeee
suuufleeetuuul…?
Uuuuundeee
eeeeeeeee
suuufleeetuuul…?
Unde e sufletul?
Unde e sufletul?

Du-te in padure, du-te
De nu mergi in padure,
nimic, niciodata, nu se va intampla
si nu va incepe viata ta.
Du-te in padure, du-te,
Du-te in padure, du-te,
Du-te in padure, du-te.

Si pentru ca respect creatia si travaliul creator voi cita in continuare sursa mea de inspiratie pentru povestea de mai sus: lucrarea  Dr. Clarissei Pinkola Estés “Femei care alearga cu lupii – povesti si mituri ale arhetipului femeii salbatice”

Aceasta lucrare te poarta, o data cu fiecare poveste, catre armonia universala ce exista in tine astfel incat sa-ti poti structura individualitatea prin accesarea si asumarea instinctelor profunde, arhetipale, autentice prin “salbaticia lor”.