Menu

Normalitatea si Boala - aspecte egal posibile

"Orice om sanatos e un bolnav care se ignora." (J. Romanis)

Reflectiunea se impune nu atat prin subantelesul cunoscut ca nu exista sanatate in sens absolut, cat prin sugestia ca fiecare dintre noi si-ar putea inbunatati coeficientul de sanatate, daca nu ne-am gandi atat de mult la "boala" (la eventualitatea sau la pericolele ei)

Normalitatea desemneaza, in primul rand,un mod de a fi al omului implicand starea de echilibru. Cota de normalitate din fiecare individ se numeste sanatate. Nimic nu ne leaga de existenta mai unic si ultimativ decat sanatatea.

Sanatatea nu este o preferinta ci suntem solidari cu ea, o dorim, o adoptam, ca pe noi insine. Experienta vietii ne demonstreaza ca nu exista o valoare mai mare. Sanatatea apare si se dezvolta in dorinta de a trai reprezentand una din marile garantii ale libertatii si invers.

Normalul nu este concluzia unei judecati de valoare sau de nonvaloare! El reprezinta un criteriu de ordine in gruparea fenomenelor psihice pentru ordinea lor.

Referindu-ne la dimensiunea psihologica a normalitatii se poate considera ca spiritul omenesc este sanatos atunci cand simte, judeca si hotaraste potrivit cu experienta si bolnav atunci cand se indeparteaza sau chiar se instraineaza de aceasta.

Normalitatea se defineste si se apreciaza in raport cu adaptarea, care reprezinta, in acest caz, un punct de referinta. Boala este un accident al existentei. In general influenta modelului cultural asupra bolii mintale se exprima prin atitudinea societatii fata de Boala Mintala.

Normalitatea si anormalitatea psihica coexista in persoana definind organizarea ambivalenta a personalitatii. A fi sanatos sau a fi bolnav reprezinta doua situatii ontologice egal posibile "de a fi" ale persoanei. Omul trebuie vazut si inteles ca un sistem autoechilibrat ce isi gaseste stabilitatea interna si adaptarea externa. Persoana umana este un sistem organizat dinamic; dinamica interna fiind cea mai pregnanta, aceasta putand fi cunoscuta prin efectele produse - vizibile.

Epoca noastra a creat "modelul omului nou" - rasa superioara - cel ce se dovedeste a fi un om singur, izolat, profund nelinistit ce se descopera pe sine nu singur ci insingurat, ce cultiva imaginea, omul gol pe dinauntru. Golirea de continut a omului se demonstreaza a fi un ideal (vezi vedetele de carton, ...) el fiind readus la nivel instinctual agresiv. In acest context exista o conditie de refugiu reprezentata de comportamente de autoizolare (alcool, droguri, fuga, vagabondaj, gastile de cartier, ..). Asadar nu omul este substanta, ci umanismul - expresia mentalitatii epocii referitoare la atitudinea fata de om. Exista cicluri, etape istorice ce au ceva specific - sistemul de valori, modelul soceo cultural, acesta normeaza - faptul de a fi normal sau/si a fi a-normal din punct de vedere patologic.

"Oamenii inchid pe nebuni in case anume, ca sa nu se confunde cu altii" (N.Iorga) Atunci cand nu putem evita considerarea unor anumite aspecte din propriul comportament ca fiind mai ciudate, avem indecenta de a ne salva reputatia pe seama semenilor nostri din "casele de nebuni". Este revelatoare, in acest sens, observatia lui B.Garcian: "Nebuni sunt toti cei ce par nebuni si jumatate din cei ce nu par", pe care poetul Ion Minulescu o exprima foarte sugestiv:

"Ei ma urasc ca nu-s ca Ei ...

Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine ...

Ei beau

Si mint fara rusine -

Si-n ochii prietenilor mei

Trec drept nebun ... ca nu-s ca Ei ...

Dar cum din Ei toti numai Eu

Nu sunt ca Ei,

Am sa ma duc

De voia mea la balamuc -

Si fiindca nu-mi va parea rau,

Cumintele voi fi tot Eu! ..."

Cantecul Nebunului

Top